Aproape 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu extrem de puternic care a cuprins o sală de sport dintr-un oraş aflat în Coreea de Sud. Este cel mai grav incident de acest gen, au anunţat oficialii sud-coreeni, potrivit CNN. Pompierii au spus că flăcările au izbucnit în parcare şi au cuprins repede clădirea de opt etaje.
Focul a izbucnit la sala de sport din oraşul Jecheon înainte de ora 16, ora locală, spun oficialii. Flăcările şi fumul toxic au invadat cu repeziciune holurile şi camerele. Multe dintre victime au fost surprinse într-o saună, la etajul al doilea, unde au rămas blocate, scriu jurnaliştii de la CNN.
Din nefericire, 18 femei şi doi bărbaţi au fost găsit fără viaţă în sauna aflată la cel de-al doilea etaj, a declarat un purtător de cuvânt. La etajele superioare, respectiv în sala de fitness şi restaurante, au fost găsite alte cadavre.
Alţi 29 de oameni au fost răniţi în urma incendiului violent care a izbucnit noaptea trecută.
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In a mers astăzi la locul tragediei.
President Moon makes surprise visit to site of Jecheon fire https://t.co/5h3Fou4Y44
— Yonhap News Agency (@YonhapNews) December 22, 2017
Autorităţile din oraşul sud-coreean Jecheon au anunţat că vor oferi sprijin financiar pentru funeraliile celor ucişi şi vor suporta cheltuielile pentru investigaţiile medicale ale celor 29 de supravieţuitori. Eo au suferit răni minore în urma incendiului devastator, a spus primarul Lee Keun-kyu, potrivit CNN.